
Există câteva activități de grădinărit în luna iulie pe care nu trebuie să le treci cu vederea.
La modul general cele mai importante activități de grădinărit din iulie înseamnă udarea plantelor, îngrijirea pomilor fructiferi și tratamentele împotrivă dăunătorilor.
Citeste si: Pomi de umbră
Rodul pomilor fructiferi prinde contur, dar greutatea acestora poate afecta crengile pomilor, motiv pentru care dacă ai pomi fructiferi ramurile acestora trebuie susținute. De asemenea, arborii tineri, plantați de curând, au nevoie de udare regulată în această perioadă, mai ales în absența ploilor.
Se întâmplă, adesea, că un pom fructifer să aibă mai multe fructe decât te-ai putea aștepta. În cazul în care fructele sunt prea multe și nu au loc să se dezvolte, este recomandat să renunți la o parte dintre ele. Prin urmare, rupe fructele care sunt poziționate la distante foarte mici, astfel încât să le oferi celorlalte șansa să crească. Mijlocul lunii iulie este cel mai bun moment în care poți face acest lucru. Reducerea numărului de fructe susține activitatea biologică a pomului, stimulează dezvoltarea celorlalte fructe (practic nu piezi nimic) și previ boli fungice.
Citeste si: Plantarea arbustilor fructiferi primavara
Merii, perii, gutuii, prunii și piersicii sunt principalii pomi fructiferi de care trebuie să ai grijă și care sunt pe lista cu activități de grădinărit din iulie.
Verifică culturile de ceapă și cartofi de toamnă și îndepărtează prin tratamente specifice dăunătorii. Pe lista cu activități de grădinărit din iulie se număra și plantarea morcovilor, a conopidei, precum și pentru sfeclă de toamana, salată verde de toamnă și a două recolta de broccoli.
Citeste si: Plantarea arbustilor fructiferi primavara
După mijlocul lunii, multe din fructe sunt gata pentru a fi recoltate și poți începe pregătirile pentru grădină de toamnă. Toate aceste activități de grădinărit din iulie se împletesc cu prepararea primelor gemuri și dulcețuri pentru iarnă. Iulie este luna de final în ceea ce privește producția de căpșune, dar și perioadă în care trebuie să acorzi atenție pentru arbuștii fructiferi: mur, zmeur, afin și șoc.
Citeste si: Cei mai rezistenti pomi fructiferi
Una din cele mai importante activități de grădinărit din iulie este aceea de a menține umiditatea din sol. Dacă florile pot fi stropite seară după asfințit, pomii fructiferi și zarzavaturile au nevoie de atenție specială. Udă bine grădină de zarzavaturi de două ori pe săptămâna, abundent. Această metodă este mai eficientă decât udatul în cantitate mică zilnic.
Una din cele mai importante activități de grădinărit din iulie este pregătirea recoltelor de toamnă. Luna iulie este a două primăvară și este momentul optim pentru a semăna legumele și zarzavatul din toamnă. Fă acest lucru la mijlocul lunii iulie. Recoltele le vei culege în septembrie-octombrie.
Comentarii Facebook
comentarii