
Secretul longevității și sănătății formațiunilor arborescente, dar și a celorlalte, începe cu alegerea varietății potrivite pentru plantare. În mod natural, speciile autohtone regiunii în care trăiești va vor pricinui cea mai mică bătaie de cap, ele fiind perfect adaptate. De asemenea, dacă aveți o grădină cu relief variat, plantați întotdeauna formațiunile care tolerează mai greu frigul în locurile înalte. Aerul rece ocupă porțiunile joase, indiferent că ne raportăm la o simplă cameră de apartament, o grădină sau la o depresiune intramontană!
Vântul tăios vulnerabilizează plantele sau chiar le poate distruge, de aceea plantarea unui gard viu sau a unui aliniament de conifere în calea curenților de aer predominanți este de prima importantă.
Hrănește plantele cu substanțe fertilizatoare bogate în nitrogen, de cum se sfârșește vară, pentru că încurajează dezvoltarea unui foliaj deosebit de sensibil la frig.
Vântul și soarele puternic din zilele friguroase conduce la o rată mai mare a transpirației în cazul plantelor. De aceea, în perioadele cu precipitații puține ori când prognoză anunța înghețul, este bine să oferiți plantelor un surplus de apa.
Plantele tinere, cele foarte expuse, sau cele care tolerează mai greu înghețul pot fi protejate cu folie antiinghet. Această poate fi folosită, de asemenea, și pentru planificarea sau întârzierea recoltării culturilor. Focurile, focurile care produc mult fum sunt utile pentru livezile tinere și pentru protejarea arborilor delicați dacă gerul este foarte puternic.
Să mai spunem că plantele au de suferit din cauza gerului numai dacă acesta durează mai mult de 2-3 zile, iat temeperaturile rămân, în acest interval, sub 10 grade Celsius.
Sursa foto: pixabay.com
Comentarii Facebook
comentarii
