
Citeste si: Ce mobila de gradina alegi si de ce
Îndepărtarea impurtăților
Aspirați mobilierul de răchită cu o pensulă moale atașată aspiratorului pentru a îndepărta impuritarile de la suprafață. Procesul de aspirare trebuie executat în sensul orientării fibrelor de răchită și nu în sens contrar, pentru a evita zgârierea mobilei. Îndepărtați praful cu o perie moale. Puteți utiliza o periuță veche de dinți (cu peri moi) pe porțiunile mai netede ale răchitei. În împletitura din jurul picioarelor mobilierului ați putea folosi o perie nouă, moale, care va putea ajunge și în colțurile cele mai greu de curățat. Folosiți o pensetă pentru a putea elimina firele de păr pe care aspiratorul și peria nu le pot îndepărta. Ați putea utiliza și o daltă mică sau un obiect ascuțit pentru a scoate fibrele textile blocate în mobilier. Aveți grijă să nu găuriți răchita când folosiți aceste tipuri de obiecte.
Citeste si: Mobila de gradina din lemn. 3 idei neconventionale
Trebuie să știți dinainte dacă aveți răchită din trestie sau din fibră de hârtie (răchita din hârtie este o fibră obținută prin tratarea chimică a hârtiei) – dacă folosiți apă pe fibră de hârtie, aceasta se poate strica. Ștergeți mobilierul de răchită cu o cârpă moale îmbibată într-un amestec de detergent și apă. Clătiți bine – o primă grijă în întreținerea răchitei este să nu se îmbibe în apă (utilizați o cantitate mică de apă pe mobilierul pentru uz interior).
Citeste si: Un leagan de gradina si cateva idei practice
Cum să îndepărtați mucegaiul de pe mobilierul de răchită
Amestecați clor și apă, ștergeți apoi cu această compoziție suprafața curățată în prealabil pentru a îndepărta mucegaiul, apoi clătiți bine cu apă. Lăsați mobilierul de răchită să se usuce în aer liber într-o zonă umbrită pentru cel puțin trei zile înainte de a-l folosi iar. Mutați mobilierul într-o altă locație pentru a-l proteja de reapariția mucegaiului. Căutați o zonă cu umiditate scăzută și ventilație bună.
Citeste si: De ce sa-ti iei sezlong in gradina?
Cum să amplasați mobilierul de răchită într-o locație potrivită
Evitați să puneți mobilierul de răchită direct în soare. Cel mai bine este să țineți acest tip de mobilier în interior, dar el poate fi amplasat și pe o terasă acoperită pentru perioade limitate de timp. Păstrați nivelul de umiditate din casă constant.
Prea multă umiditate poate cauza apariția mucegaiului, dar prea puțină face mobilierul de răchită casant.
Echipa Casa si Gradina.ro
Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net
Comentarii Facebook
comentarii