
Există câteva reguli importante atunci când te hotărăști să decorezi o cameră sau chiar întreaga casă în stil indian. Lumina pune în valoare decorațiunile și piesele de mobilier, astfel încât cameră trebuie să fie luminoasă. Mobila în stil indian este realizată de obicei din lemn de culoare închisă, în general abanos, și are încrustate modele din fildeș, sidef sau aur, suprafețele fiind lăcuite sau lustruite.
Citeste si: Accente de decor cu mobila stil baroc
Mobilierul tradițional, ornamentat mai bogat, placat cu metale prețioase sau cu metal alb, se numește patra și era odinioară prezent doar la curțile regale. Mobilierul de Kashmir este mai accesibil, iar una din piesele specific indiene ușor de găsit este dulapul almirah, cu sau fără geam. De obicei are patru rafturi pe care se pot expune cristaluri, porțelanuri sau cărți și are nuanța naturală a lemnului folosit.
Citeste si: Amenajari interioare in stil vechi
Piesa de rezistentă a dormitorului, patul, este de obicei sculptat din lemn din esență fină, este jos și dreptunghiular, iar tăbliile sunt înfrumusețate de broderii de lemn și pietre prețioase. Cel mai adesea păturile au baldachin, realizat din țesături fine, diafane, lejere.
Citeste si: Cum acoperi un perete gol
Un aspect foarte important de care trebuie să ții cont atunci când îți decorezi casa în stil indian este să eviți orice produs ieftin, din plastic, de prost gust, pentru a nu intra în zonă kitsch. În general, statuetele sunt realizate din piatră, lemn sau lut. Podelele sunt acoperite de covoare groase și moi sau rogojini, care se asortează perfect cu scaune din răchită. Gama cromatică folosită în decorațiunile indiene cuprinde cel mai des roșu, portocaliu, maro, violet și galben.
Citeste si: Mobilier mobil in bucatarie
Scaunele rustice indiene sunt și ele împodobite cu sculpturi fastuoase cu scene mitologice sau cu broderii complexe. Legătura specială a indienilor cu divinitatea se regăsește incorporată în designul interior, în accesoriile decorative, în sculpturile din mobilă, deseori cu detalii fine și complicate.
Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net
Echipa Casa si Gradina.ro
Comentarii Facebook
comentarii