Trucuri pentru iluminatul eficient al locuinței (II)
Universul în care trăim este alcătuit din culoare conferită de lumină, însușire cosmică prezentă în orice moment al activității. Întunericul…More
Universul în care trăim este alcătuit din culoare conferită de lumină, însușire cosmică prezentă în orice moment al activității. Întunericul…More
Iluminatul este foarte important pentru starea de bine. Universul în care trăim este alcătuit din culoare conferită de lumină, însușire…More
Lenuța Vrînceanu, sat Izvoru, com. Provița de Sus, jud. Prahova Dragii mei, Acum, vara, mica terasă a casei mele de…More
Monotonia din casa poate fi depasita daca dai culoare incaperilor. Ai grija sa nu exagerezi totusi.
MoreDragii noştri, Ştim că vă pregătiţi de Paşte zilele acestea. De aceea, v-am pregătit şi noi, în redacţie, câteva mici…More
Filofteia Mateescu, Vâlcea, jud. Vâlcea Dragă redacţie, Mi-am pictat câteva eşarfe cu flori simple, sunt practice şi la modă. Pentru…More
Toată lumea poate să cumpere lucruri, dar puțini știu să facă din casa lor un adevărat cămin. Investițiile pe care…More
O bucătărie organizată îți poate face viața mai ușoară și mai bună, mai ales când nu ai la dispoziție…More
Dragi cititori, Pentru că astăzi este echinocţiul de toamnă şi intrăm oficial în acest anotimp, iată câteva idei de a…More
Continuarea articolul de aici. Ce paletă cromatică să alegi Pentru antreuri și holuri, în topul preferințelor se află tonuri de…More