Top 10 cele mai murdare obiecte din casă
Orice casă trebuie să fie mereu curată, însă există anumite obiecte care se murdăresc mai repede decât altele, făcându-ne treaba…More
Orice casă trebuie să fie mereu curată, însă există anumite obiecte care se murdăresc mai repede decât altele, făcându-ne treaba…More
Detaliile sunt cheia succesului atunci când vrei să crești valoarea casei tale pentru vânzare. Atunci când ai puțin timp la…More
Curățenia ne răpește ore prețioase, pe care am putea să le dedicăm familiei și pasiunilor noastre. Putem, însă, înjumătăți timpul…More
Lenuța Vrînceanu, sat Izvoru, com. Provița de Sus, jud. Prahova Dragii mei, Înainte de Paști am curațat minuțios mobila din…More
Iti vinzi casa? Iata cum poti sa cresti rapid valoarea unei case. Sfaturile sunt valabile indiferent daca este vorba despre…More
Puțin timp ne mai desparte de intrarea în drepturi a noului sezon, iar anul acesta curățenia de primăvară îți va…More
Oricât ai încerca să îți păstrezi casa curată, unele bacterii au devenit atât de rezistente încât supraviețuiesc și produselor de…More
Cele mai luxoase case sunt cele care capătă eleganță prin puterea simplității, iar dacă știi să pui în aplicare câteva…More
Bucătăria este inima casei tale, indiferent că ești o persoană gurmandă, că îți place să încerci rețete noi în fiecare…More
Am scris o poveste de groază din dormitor, o cale prin care vei da mai multă atenție locurilor murdare din…More